pronađen 5 Rezultati za: prim -născut

  • În [acest] prim măcel, Ionatán şi cel care-i purta armele au ucis cam douăzeci de oameni pe o suprafaţă de aproape o jumătate de pogon de pământ – norma de arat pentru o pereche [de boi]. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 14)

  • Regele l-a stabilit pe Cendebéu ca prim strateg al coastei mării şi i-a dat armate de pedestraşi şi de călăreţi. (Cartea întâi a Macabéilor 15, 38)

  • A mers la poarta care este îndreptată spre est, a urcat treptele sale și a măsurat porticul porții: lățimea era de o trestie. Acest prim portic avea lățimea de o trestie. (Cartea profetului Ezechiél 40, 6)

  • dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 23)

  • Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia îl urmează pe Miel oriunde ar merge. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prim rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 4)


“Sejam como pequenas abelhas espirituais, que levam para sua colméia apenas mel e cera. Que, por meio de sua conversa, sua casa seja repleta de docilidade, paz, concórdia, humildade e piedade!” São Padre Pio de Pietrelcina