pronađen 211 Rezultati za: CREDINȚA
Desfiinţăm deci Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 31)
Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credinţa lui i se consideră ca justificare. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 5)
Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau şi pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credinţa ca justificare”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 9)
El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credinţa pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumcişi, ca să li se considere şi lor justificarea, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 11)
Căci promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 13)
De fapt, dacă moştenitorii ar fi prin Lege, credinţa ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 14)
De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci şi pentru cel care [provine] din credinţa lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor – (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 16)
Şi, fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 19)
n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credinţă dând glorie lui Dumnezeu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 20)
Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 1)
prin care am obţinut, în credinţă, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 2)
Deci ce vom spune? Păgânii, care nu urmăreau justificarea, au primit o justificare, şi încă justificare prin credinţă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 30)