Trouvé 1010 Résultats pour: Iuda și Simeon
să ia locul în această slujire şi în apostolatul din care a căzut Iúda, ca să meargă la locul care i se cuvenea!”. (Faptele Apostolilor 1, 25)
După el s-a ridicat Iúda Galileeánul, în zilele recensământului, şi a atras poporul după el. A murit el, şi toţi cei care l-au urmat au fost risipiţi. (Faptele Apostolilor 5, 37)
Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te şi du-te pe strada numită Dreaptă şi caută-l în casa lui Iúda pe unul cu numele de Saul din Tars! Căci iată-l că se roagă (Faptele Apostolilor 9, 11)
În Biserica din Antiohía erau profeţi şi învăţători: Bárnaba, Simeón, cel numit Nígher, Lúciu din Ciréne, Manaén, cel care a fost crescut împreună cu tetrarhul Iród, şi Saul. (Faptele Apostolilor 13, 1)
Atunci apostolii şi prezbíterii, împreună cu toată comunitatea, au hotărât să aleagă câţiva oameni dintre ei şi să-i trimită la Antiohía împreună cu Paul şi Bárnaba, pe Iúda, numit Bársaba, şi pe Síla, bărbaţi de frunte printre fraţi. (Faptele Apostolilor 15, 22)
Totodată, vi i-am trimis pe Iúda şi pe Síla ca şi ei să vă vestească acestea prin cuvânt. (Faptele Apostolilor 15, 27)
Iúda şi Síla, care erau şi ei profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. (Faptele Apostolilor 15, 32)
a O serie de manuscrise mai târzii şi traduceri adaugă v. 34: „Dar Síla s-a hotărât să rămână acolo; numai Iúda a plecat la Ierusalím”. (Faptele Apostolilor 15, 34)
De fapt, este evident că Domnul nostru se trage din Iúda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus nimic despre preoţi. (Scrisoarea către Evrei 7, 14)
căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)
Iúda, slujitor al lui Isus Cristos şi frate al lui Iacób, către cei chemaţi, iubiţi de Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Cristos: (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 1)
Atunci, unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, a învins leul din tribul lui Iúda, vlăstarul lui Davíd! El va deschide cartea şi cele şapte sigilii ale sale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 5)