Fundar 11 Resultados para: ordine divină

  • a aşezat pe ea în ordine pâinile, înaintea Domnului, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. (Cartea Exodului 40, 23)

  • [I-a cerut] lui Eleazár să citească din Cartea Sfântă şi a dat [cuvântul] de ordine: „Ajutorul lui Dumnezeu”. Apoi, în fruntea primei grupe, a pornit împotriva lui Nicanór. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 23)

  • Dându-le alor săi [cuvântul] de ordine: „Biruinţa lui Dumnezeu”, a năvălit noaptea, împreună cu cei mai buni tineri aleşi, asupra cortului regesc şi a ucis cam la două mii de oameni; a străpuns elefantul cel mai mare împreună cu cel care îl conducea. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 15)

  • lăcustele, care nu au rege, dar ies toate în ordine; (Cartea Proverbelor 30, 27)

  • Ba mai mult, flăcările nu distrugeau trupurile animalelor plăpânde, care umblau printre [ele], nici nu topeau acel fel de mâncare divină asemănătoare gheţii care se topeşte. (Cartea Înţelepciunii 19, 21)

  • Atunci îşi spune: «Mă voi întoarce la casa mea din care am ieşit». Venind, o găseşte nelocuită, măturată şi pusă în ordine. (Evanghelia după sf. Matei 12, 44)

  • Venind, o găseşte măturată şi pusă în ordine. (Evanghelia după sf. Luca 11, 25)

  • Când au văzut localnicii şarpele prins de mâna lui, au început să spună între ei: „Cu siguranţă omul acesta este un criminal. Abia s-a salvat din mare şi pedeapsa [divină] nu-l lasă să trăiască”. (Faptele Apostolilor 28, 4)

  • dar toate să fie în mod cuviincios şi în ordine! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 40)

  • Aceasta este mândria noastră: mărturia conştiinţei noastre că, în lume şi mai ales faţă de voi, ne-am purtat cu simplitate şi cu sinceritate divină; nu cu înţelepciunea trupească, ci cu harul lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 12)

  • pentru că însuşi Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 16)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina