Fundar 242 Resultados para: Egipt

  • După ce a murit Iród, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosíf, în Egipt, (Evanghelia după sf. Matei 2, 19)

  • din Frígia şi Pamfília, din Egipt şi din părţile Líbiei, care sunt aproape de Ciréne, románi în trecere, (Faptele Apostolilor 2, 10)

  • Dar patriarhii, geloşi pe Iosíf, l-au vândut în Egipt. Însă Dumnezeu era cu el (Faptele Apostolilor 7, 9)

  • şi l-a eliberat din toate necazurile lui: i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraón, regele Egiptului, şi l-a stabilit guvernator peste Egipt şi peste toată casa lui. (Faptele Apostolilor 7, 10)

  • Auzind Iacób că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinţii noştri; (Faptele Apostolilor 7, 12)

  • Şi a coborât Iacób în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri. (Faptele Apostolilor 7, 15)

  • Dar pe măsură ce se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuse lui Abrahám, poporul creştea şi se înmulţea în Egipt, (Faptele Apostolilor 7, 17)

  • până când «s-a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoştea pe Iosíf». (Faptele Apostolilor 7, 18)

  • Căci am văzut oprimarea poporului meu în Egipt, am auzit gemetele lor şi am coborât ca să-i eliberez. Şi acum, du-te, eu te trimit în Egipt!». (Faptele Apostolilor 7, 34)

  • Părinţii noştri nu au voit să-i dea ascultare, ci i s-au împotrivit în inimile lor şi s-au întors spre Egipt, (Faptele Apostolilor 7, 39)

  • spunându-i lui Áaron: «Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu ştim ce s-a întâmplat!». (Faptele Apostolilor 7, 40)

  • Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare toţi cei care au ieşit din Egipt prin Moise? (Scrisoarea către Evrei 3, 16)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina