Gefunden 94 Ergebnisse für: nu râvni A șaptea zi
Au găsit scris în lege că Domnul poruncise prin Moise ca fiii lui Israél să locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a şaptea. (Cartea lui Nehemía 8, 14)
Ea trimitea stăpânilor, iar ei îi dădeau plata. În luna a şaptea, adică Dystrós, a scos pânza şi a trimis-o stăpânilor, care i-au dat toată plata; [mai mult] i-au dat şi un ied pentru masă. (Cartea lui Tobía 2, 12)
În ziua a şaptea, când inima regelui era veselă de vin, [acesta] le-a zis lui Mehumán, Biztá, Harbóna, Bigtá, Abagtá, Zetár şi Carcás, cei şapte eunuci care slujeau înaintea regelui Artaxérxes, (Cartea Estérei 2, 10)
În şase strâmtorări te va elibera şi, în a şaptea, nu te va atinge răul. (Cartea lui Iob 5, 19)
Ionatán a îmbrăcat veşmântul sacru în luna a şaptea a anului o sută şaizeci, în Sărbătoarea Corturilor. A adunat armată şi a pregătit multe arme. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 21)
Alţii, care se adunaseră pe ascuns în peşteri ca să celebreze ziua a şaptea, au fost denunţaţi lui Fílip şi au fost arşi de vii împreună, refuzând să se apere din respect faţă de solemnitatea zilei. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 11)
Luându-şi armate, Iúda s-a dus în cetatea Odolám. Întrucât venise ziua a şaptea, s-au purificat după obicei şi au celebrat acolo sabátul. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 38)
Ei i-au răspuns: „Este însuşi Domnul cel viu, stăpân în cer, care a poruncit să fie păzită [ziua] a şaptea”. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 4)
Le-a dat folosirea celor cinci lucrări ale Domnului, împărţind, le-a dăruit pe a şasea – mintea – şi pe a şaptea – cuvântul – ca interpret al lucrărilor sale. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 17, 5)
Şi Ananía, profetul, a murit în anul acela, în luna a şaptea. (Cartea profetului Ieremía 28, 17)
În luna a şaptea, Ismaél, fiul lui Netanía, fiul lui Elişamá, din descendenţă regală, a venit cu mai-marii regelui şi cu zece oameni la Ghedalía, fiul lui Ahicám, la Míţpa. Au mâncat pâine împreună acolo, la Míţpa. (Cartea profetului Ieremía 41, 1)
în anul al cincilea, în luna a șaptea, în timpul când caldéii au luat Ierusalímul și l-au ars în foc. (Cartea profetului Barúh 1, 2)