Gefunden 211 Ergebnisse für: credință
înrădăcinaţi şi zidiţi în el, întăriţi în credinţă, aşa cum aţi fost învăţaţi, prisosind în mulţumire. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 7)
Înmormântaţi fiind împreună cu el prin Botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 12)
Într-adevăr, cuvântul Domnului a răsunat, [pornind] de la voi, nu numai în Macedónia şi Aháia, iar credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în toate locurile, aşa încât nu mai este nevoie ca noi să spunem ceva. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 8)
şi l-am trimis pe Timotéi, fratele nostru şi colaboratorul lui Dumnezeu la evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze cu privire la credinţa voastră, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 2)
De aceea, nemaiavând răbdare, am trimis ca să aflu despre credinţa voastră, pentru ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul, iar truda noastră să fi fost zadarnică. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 5)
Suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, căci credinţa voastră creşte mult şi sporeşte iubirea unuia faţă de altul şi a noastră, a tuturor, unii către alţii, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 3)
astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 4)
Însă noi, fraţilor iubiţi în Domnul, suntem datori să-i mulţumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 13)
şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 2)
lui Timotéi, adevărat fiu în credinţă, har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 2)
şi nici să nu se ocupe cu mituri şi genealogii fără capăt! Acestea aduc mai degrabă controverse decât [slujesc] planul lui Dumnezeu în credinţă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 4)
Însă scopul poruncii este iubirea dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neprefăcută. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 5)