Encontrados 3724 resultados para: ziua Domnului

  • Şapte zile să mâncaţi ázime. Încă din prima zi să îndepărtaţi aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea sufletul acela va fi nimicit din Israél. (Cartea Exodului 12, 15)

  • În ziua întâi să aveţi o adunare sfântă! Și în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu se facă nicio muncă în zilele acelea; în afară de ce mănâncă fiecare persoană, numai aceea să se facă! (Cartea Exodului 12, 16)

  • Să ţineţi Sărbătoarea Ázimelor, fiindcă chiar în această zi am scos taberele voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceasta din generaţie în generaţie ca pe hotărâre veşnică! (Cartea Exodului 12, 17)

  • În luna întâi, din ziua a paisprezecea a lunii, seara, să mâncaţi ázime până în ziua a douăzeci şi una a lunii, seara! (Cartea Exodului 12, 18)

  • I-a chemat [Faraón] pe Moise şi pe Áaron noaptea şi le-a zis: „Ridicaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul poporului meu voi şi fiii lui Israél! Mergeţi să-i slujiţi Domnului, după cum aţi zis! (Cartea Exodului 12, 31)

  • Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. (Cartea Exodului 12, 41)

  • Noáptea [aceea] a fost o noapte de veghe pentru Domnul, când i-a scos din ţara Egiptului; aceasta este noaptea de veghe în cinstea Domnului pentru toţi fiii lui Israél din generaţie în generaţie. (Cartea Exodului 12, 42)

  • Dacă va locui la tine un străin care vrea să facă Paştele [în cinstea] Domnului, oricine de parte bărbătească să fie tăiat împrejur; numai atunci se va putea apropia să-l facă; şi va fi ca unul născut în ţară; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din el! (Cartea Exodului 12, 48)

  • Chiar în ziua aceea Domnul i-a scos din ţara Egiptului pe fiii lui Israél, după grupurile lor. (Cartea Exodului 12, 51)

  • Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit! (Cartea Exodului 13, 3)

  • Timp de şapte zile să mănânci ázime; în ziua a şaptea va fi o sărbătoare a Domnului. (Cartea Exodului 13, 6)

  • Să-i faci cunoscut fiului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este pentru ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt»! (Cartea Exodului 13, 8)


“O santo silêncio nos permite ouvir mais claramente a voz de Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina