Encontrados 2840 resultados para: venirea Domnului

  • căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea s-a extins mult şi Domnul te-a binecuvântat cu fiecare pas al meu. Dar acum, când am să fac şi eu [ceva] pentru casa mea?”. (Cartea Genezei 30, 30)

  • şi le-a poruncit, zicând: „Aşa să spuneţi domnului meu Esáu: «Aşa vorbeşte servitorul tău Iacób: ‹Am locuit ca străin împreună cu Lában şi am rămas la el până acum; (Cartea Genezei 32, 5)

  • am boi, măgari, oi, servitori şi servitoare şi trimit să facă cunoscut domnului meu ca să afle har în ochii tăi› »”. (Cartea Genezei 32, 6)

  • să spui: «Ale servitorului tău Iacób; ele sunt un dar trimis domnului meu Esáu; iată, vine şi el în urma noastră!»”. (Cartea Genezei 32, 19)

  • Iacób a auzit că o necinstise pe Diná, fiica sa; dar, cum fiii săi erau cu turmele pe câmp, Iacób a tăcut până la venirea lor. (Cartea Genezei 34, 5)

  • Er, întâiul-născut al lui Iúda, a fost rău în ochii Domnului; şi Domnul l-a făcut să moară. (Cartea Genezei 38, 7)

  • Ceea ce făcea el era rău înaintea Domnului, care a făcut ca şi el să moară. (Cartea Genezei 38, 10)

  • După ce l-a pus peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egiptéanului de dragul lui Iosíf; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el în casă şi pe câmp. (Cartea Genezei 39, 5)

  • Să moară acela dintre servitorii tăi la care se va găsi şi noi înşine să fim sclavi ai domnului nostru!”. (Cartea Genezei 44, 9)

  • Iúda a răspuns: „Ce să spunem domnului nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnului nostru: şi noi, şi acela în mâna căruia s-a găsit cupa!”. (Cartea Genezei 44, 16)

  • Iúda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu fără ca mânia ta să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraón. (Cartea Genezei 44, 18)

  • Noi am răspuns domnului meu: «Noi avem un tată bătrân şi un frate mai mic, care i s-a născut la bătrâneţe. Fratele lui a murit, iar el a rămas singurul copil al mamei sale şi tatăl său îl iubeşte». (Cartea Genezei 44, 20)


“A divina bondade não só não rejeita as almas arrependidas, como também vai em busca das almas teimosas”. São Padre Pio de Pietrelcina