Encontrados 246 resultados para: cortul întâlnirii

  • Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile punerii înainte, este numit Sfânta; (Scrisoarea către Evrei 9, 2)

  • după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor, (Scrisoarea către Evrei 9, 3)

  • Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care împlinesc cultul intră mereu în cortul cel dintâi. (Scrisoarea către Evrei 9, 6)

  • Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult. (Scrisoarea către Evrei 9, 21)

  • De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi aduc cult ziua şi noaptea în templul său, iar cel care stă pe tron îi va adăposti în cortul său; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 15)

  • Şi am auzit un glas puternic de la tron, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 3)


“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina