Encontrados 792 resultados para: Noua Pământ
pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 10)
pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el şi pentru el. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 16)
şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 20)
Aşadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură, cu privire la sărbătoare, sau la lună nouă, sau la sâmbătă! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 16)
Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 2)
în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. (Scrisoarea către Evrei 1, 2)
Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. (Scrisoarea către Evrei 4, 15)
Dacă ar fi pe pământ, n-ar fi preot, pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii. (Scrisoarea către Evrei 8, 4)
căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)
Întrucât spune „o nouă” alianţă, prima a devenit învechită. Iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit este gata să dispară. (Scrisoarea către Evrei 8, 13)
pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său, (Scrisoarea către Evrei 10, 20)
Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. (Scrisoarea către Evrei 11, 13)