Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni, 1

Biblia Romano-Catolică

1 Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Éfes şi care cred în Cristos Isus:

2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos!

3 Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos,

4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire

5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale,

6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în [Fiul] său preaiubit.

7 În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său

8 care a prisosit în noi în toată înţelepciunea şi priceperea.

9 El ne-a făcut cunoscut misterul voinţei sale după placul lui pe care l-a hotărât de mai înainte în el,

10 ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: [şi anume] să fie reunite toate cele din cer şi cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos. În el,

11 în care am fost chemaţi, am fost rânduiţi de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinţei sale,

12 ca noi care mai dinainte am sperat în Cristos să fim spre lauda gloriei sale.

13 În el, şi voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care aţi crezut, aţi fost însemnaţi cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis.

14 El este arvuna moştenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale.

15 De aceea şi eu, auzind de credinţa voastră în Domnul Isus şi de iubirea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

16 nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele,

17 pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin,

18 luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi

19 şi care este imensa măreţie a puterii sale faţă de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale

20 pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri,

21 deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume rostit, nu numai în lumea aceasta, dar şi în aceea care va veni.

22 Toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a stabilit cap peste Biserica întreagă,

23 care este trupul său, plinătatea aceluia care împlineşte toate în toţi.




Versículos relacionados com Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni, 1:

Efeseni 1 se ocupă în principal de alegerea și predestinarea credincioșilor în Hristos, răscumpărarea prin sângele lor și revelația misterului voinței lui Dumnezeu. Urmează cinci versete din alte cărți biblice care se referă la subiectele abordate în Efeseni 1.

Romani 8:29-30: „Pentru cei care au cunoscut, de asemenea, i-au predestinat să se conformeze cu imaginea fiului său, ca el să fie primul născut printre mulți frați. Și celor care au predestinat, i-au numit și ei; și care El a sunat, au justificat și ei, iar cei care i -au justificat au glorificat și ei. " Acest verset arată că Dumnezeu i -a predestinat pe cei pe care i -a chemat să fie compus după chipul fiului său. Aceasta este legată de tema predestiniei în Efeseni 1.

1 Petru 1:18-19: „Știți că nu a fost cu lucruri coruptibile, cum ar fi argintul sau aurul, că ați fost salvat din modul tău zadarnic de a trăi de la părinți, ci cu sângele prețios al lui Hristos, Ca un miel fără defect și fără pete ". Acest verset vorbește despre răscumpărare prin sângele lui Hristos, care este o temă importantă în Efeseni 1.

Romani 16:25:25-26: „Acum celui care este puternic să vă confirme în funcție de Evanghelia mea și predicarea lui Isus Hristos, conform revelației misterului care a fost ascuns de vremurile eterne, dar acum a avut acum a fost manifest și prin scripturi profetice, conform poruncării Dumnezeului etern, făcut cunoscut tuturor națiunilor ascultării credinței. " Acest verset vorbește despre revelația misterului voinței lui Dumnezeu, care este, de asemenea, o temă importantă în Efeseni 1.

Coloseni 1:13-14: „Ne-a scos din puterea întunericului și ne-a transportat în împărăția Fiului iubirii Sale; în care avem răscumpărare pentru sângele său, și anume remisiunea păcatelor”. Acest verset vorbește despre răscumpărare prin sângele lui Hristos și transferul credincioșilor împărăției întunericului către Împărăția Fiului Său. Aceasta este legată de temele răscumpărării și alegerilor din Efeseni 1.

Romani 9:11-13: „Căci nu s-au născut încă, nefiind bine sau rău (astfel încât scopul lui Dumnezeu, potrivit alegerilor, să fie ferm, nu din cauza lucrărilor, ci de cel care sună) , I s -a spus, cel mai mare va servi cel mai mic. După cum este scris, am iubit -o pe Iacob, dar am urât Esau. " Acest verset vorbește despre alegerile lui Iacob asupra Esau, care este legată de tema alegerilor din Efeseni 1.


Capítulos: